Echipa noastră de profesori

Mădălina Lefter - Co-fondator & Vocal Coach

Mădălina Lefter este co-fondatoarea BUZZ Music Academy, artist, songwriter și vocal coach cu peste 20 de ani de experiență în scena muzicii. Pasiunea pentru muzică a purtat-o pe unele dintre cele mai importante scene ale lumii, dar și din România. Aceasta a absolvit universitatea de muzică din Londra, „University of West London – British & Irish Music Institution”, cu specializare în vocal performance. Astfel, pe lângă experiența de scenă și de studio, a devenit și un vocal coach pasionat și dedicat perfecționării celui mai enigmatic instrument: vocea. A parcurs acest drum de la o vârstă fragedă, ajungând să cunoască parcursul unui artist, împreună cu nevoile și provocările ce pot apărea în acest proces.

Despre Mădălina


Este un artist care a reușit să se facă remarcată la o vârstă foarte fragedă prin aparițiile ei alături de Olivia Newton-John, Anastacia, Dionne Warwick, Ștefan Bănică Jr., Mihai Bendeac, Lucio Dalla și lista continuă. În 2008, reprezintă și clasează România pe locul 9 la Eurovision Junior în Cipru, iar la numai 12 ani semnează contract cu televiziunea națională italiană RAI 1 pentru emisiunea concurs „Ti lascio una canzone”, fiind astfel primul copil acceptat la cel mai urmărit talent show din Italia. Emisiunea primește Oscarul Italian, moment în care Mădălina urcă pe scena festivalului de la San Remo. Timp de 2 ani face parte din emisiunea „În puii mei” alături de Mihai Bendeac, difuzată pe Antena 1. După un turneu în U.S.A. cu concerte sold-out în New York, Chicago, Atlantic City și Connecticut, se întoarce în România, devenind la numai 15 ani finalista X Factor. În 2019 ajunge în semifinala „Vocea României”, după ce a întors toate cele patru scaune și alege echipa lui Tudor Chirilă.

Începutul:

La vârsta de 7 ani câștigă primul său concurs, „Delfinul de aur”, dedicat celor cu vârste cuprinse între 7 și 18 ani, unde compozitorul Horia Moculescu îi înmânează marele trofeu. Pe parcursul următorilor 3 ani câștigă peste 60 de trofee și premii I la concursuri și festivaluri naționale și internaționale. Printre cele mai importante trofee se află cel de la Mamaia Copiilor, înmânat de regretatul poet și scriitor Adrian Păunescu în 2007, precum și trofeul festivalului „Cerbul de aur Junior” în 2010.

În 2008, reprezintă România la Eurovision Junior Song Contest în Cipru cu piesa „Salvați Planeta”, clasându-se astfel pe locul 9. Datorită acestei performanțe, este invitată să cânte fostului PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI, Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. Una dintre cele mai mari realizări a avut loc tot în anul 2008, când a avut onoarea de a cânta în deschiderea concertului trupei „SMOKIE”. Al doilea eveniment care a avut loc în decembrie 2008 a fost concertul JOHANN STRAUSS ENSEMBLE, „MAGIC VIENA”, unde a interpretat colinde alături de orchestră.

2009 Acest an a fost cel care a schimbat cursul lucrurilor pentru Mădălina, totul a pornit de la un simplu telefon. Nu atât de simplu totuși, întrucât apelul era de la nimeni altul decât actorul Mihai Bendeac. În acest apel surprinzător, Mihai povestește cum, în timpul desfășurării unui casting, a primit de la un fan un video cu Mădălina cântând. Actorul s-a îndrăgostit de vocea artistei și o cheamă la București pentru a semna un contract cu Antena 1 pentru noua sa emisiune „În puii mei”, ce urma să devină una dintre cele mai iubite emisiuni TV din România. La numai 11 ani face parte din echipa emisiunii, iar pentru următorii 2 ani asigură momentele muzicale alături de Contra Band. Lucrează în studio cu Mihai Pocorschi, care îi deschide orizontul spre genuri muzicale precum Pop-Rock, Rock, Alternative Rock, Indie și Funk. Joacă, de asemenea, în diverse scenete alături de Mihai Bendeac, Monica Anghel, Șerban Pavlu, Vlad Drăgulin, Daniel Buzdugan și Daiana Anghel.

2010 În urma unei selecții online, Mădălina este chemată la castingul final al emisiunii „Ti lascio una canzone” în Italia, difuzată de televiziunea națională italiană RAI 1. Ajunsă la Roma, aceasta trece probele susținute în fața producției și sub atenta supraveghere a maestrului Leonardo Di Amicis, dirijor al orchestrei Naționale Italiene. I se oferă pe loc un contract de exclusivitate, dar apare un impediment în semnarea acestuia, deoarece Mădălina se afla abia la jumătatea contractului de la „În puii mei”. Mihai Bendeac o susține în totalitate și îi spune că nu poate pierde o oportunitate atât de mare, astfel îi desface contractul și îi dă voie să semneze cu cei de la RAI 1. Emisiunea s-a desfășurat săptămânal în direct timp de trei luni la Auditoriul din Napoli și devine astfel primul copil de altă naționalitate acceptat în show-ul dedicat exclusiv italienilor. Obține „Premiul juriului de specialitate”, juriu format din cei mai mari muzicieni și critici muzicali ai Italiei, și devine copilul cu cele mai multe ediții câștigate. Tot în 2010 a avut deosebita plăcere de a cânta cu unii dintre cei mai mari cântăreți internaționali și italieni: Gigi D'Alessio, Dionne Warwick (mătușa lui Whitney Houston), Amii Stewart, Antonello Venditti, Massimo Ranieri, Lucio Dalla (compozitorul piesei „Caruso”), Anna Oxa, Charlie Green (câștigătorul „Britain’s Got Talent”), Pooh, Roberto Vecchioni, Loredana Bertè, Alessandra Amoroso, Riccardo Cocciante și ABBA The Show.

În anul participării la „Ti lascio una canzone”, emisiunea a câștigat Oscarul Italian pentru cel mai mare rating, iar datorită acestui lucru Mădălina a cântat la Sanremo, teatrul „ARISTON”. De Crăciun, a susținut un spectacol de caritate pentru copiii din Haiti, numit „FRATE INDOVINO”, transmis de televiziunea Națională Italiană RAI 1, la TEATRUL LIRIC din orașul ASISSI. Mădălinei i se înmânează Trofeul Celebrității de către Cristian Țopescu, în cadrul decernării premiilor „ROMÂNI DE SUCCES în Italia”, oferit de ACADEMIA ROMÂNĂ de la Roma (printre premianți s-au numărat Octavian Belu, Cristian Chivu, Ramona Bădescu și Emil Boc).

2011 Este invitată specială a aceleași emisiuni „Ti lascio una canzone”, unde a avut onoarea de a cânta în duet cu Olivia Newton-John piesa „Hopelessly devoted to you”, devenind prima și singura româncă care urcă pe scenă alături de aceasta. În afară de un artist excepțional, în spatele scenei Mădălina descoperă o persoană caldă, blândă și iubitoare de copii, devenind o experiență de neprețuit. După duetul de neuitat cu Olivia Newton-John, aceasta are ocazia să cânte cu inegalabila cântăreață și compozitoare Anastacia și interpretează cel mai puternic hit al său „I’m outta love”. La trecerea dintre ani, în 2010-2011, cântă în direct pe scena din orașul Rimini, făcând parte din cel mai mare spectacol de Revelion transmis în direct pe postul Național Italian RAI 1, cântând pe aceeași scenă cu ABBA (The Show) și Bonny M. La cererea publicului din Italia, Mădălina cântă o piesă românească de Crăciun, alegând să interpreteze piesa lui Ștefan Bănică Jr., „Doar un Crăciun cu tine”. Cântărețul român o remarcă și o invită să cânte împreună cu el la Sala Palatului în concertele speciale de Crăciun „Super Love”, doi ani la rând, în fața a 20.000 de spectatori. După terminarea ediției din 2011, pleacă cu televiziunea Națională Italiană RAI 1 și prezentatoarea emisiunii Antonella Clerici în turneu în Statele Unite ale Americii, unde a susținut concerte sold-out în Chicago, New York, Connecticut și Atlantic City. După întoarcerea din U.S.A., primește „Trofeul 10 pentru România” pentru contribuția la imaginea țării din partea Realitatea TV și Primăria Iași, trofeul fiind înmânat de către actorul Florin Piersic, Mihai Tatulici și actrița Melania Medeleanu.

În 2012, este contactată din nou de Ștefan Bănică și urcă pe scenă alături de acesta în concertul de Crăciun pe parcursul celor 5 zile de spectacol, care este difuzat pe postul de televiziune Pro TV.

În 2015, cântă în deschiderea concertului susținut de James Arthur în Iași.

În 2016, este acceptată la facultatea de muzică University of West London (British & Irish Music Institution) în Londra, unde a absolvit cu succes în 2019, fiind specializată în vocal performance, jazz studies, songwriting și music business. În același an, întoarce toate cele patru scaune și ajunge în semifinala emisiunii Vocea României.

În prezent, susține evenimente și concerte cu trupa live în toată țara.

Din 2021 este vocal coach, astfel s-a dezvoltat și dorința de a forma și modela voci, împărtășind experiența și cunoștințele sale noilor generații.

Mircea Pavîlcu, aka Zenn, este co-fondatorul BUZZ Music Academy, pianist, violonist, director muzical, producător, orchestrator și absolvent al Facultății de Compoziție Jazz-Muzică Ușoară din cadrul Universității Naționale de Muzică București, ce a urcat pe cele mai mari scene ale României alături de nume sonore din peisajul industriei muzicale românești. Acesta a coordonat proiecte muzicale pentru diverși artiști români, precum Whats Up, Amna, F. Charm, dar și pentru trupe de top din țară. Pentru că pasiunea nu are limite, acesta a intrat cu succes și în ramura producției muzicale și a colaborat timp de câțiva ani cu studiourile deMoga, având numeroase producții și contribuții la piese de succes, printre care: Whats Up - „Taxi”, „La Tine”, Corina - „Miss Boboc”, Robert Toma, Adda & Liviu Teodorescu - „Tot ce mi-a rămas”, Elena Gheorghe & F. Charm - „Mama”.

Mircea Pavîlcu - Co-fondator & Instrument Coach

Despre Mircea


Încă de la vârsta de 4 ani, dragostea pentru muzică i-a fost insuflată de către tatăl său, când acesta a început să îi arate și să îl învețe multiple instrumente. După puțin timp, tatăl acestuia și-a dat seama că tânărul poate recunoaște notele fără a vedea claviatura, ceea ce a dus la concluzia că este înzestrat cu auz absolut.

Așa începe drumul lui artistic și este încurajat să urmeze școala de muzică, unde începe să studieze instrumente precum pianul și vioara și să aprofundeze discipline precum teoria muzicală și armonia.

Intră într-o trupă folk, alături de care performează în cadrul Palatului Copiilor din Brașov, iar mai târziu devine interpret-actor rezident timp de 3 ani pentru piesa de teatru D’ale Carnavalului la Teatrul Dramatic „Sică Alexandrescu” din Brașov.

După ce a absolvit Liceul de Muzică din Brașov, pleacă la București și începe să studieze la Universitatea Națională de Muzică din București, unde absolvă Facultatea de Compoziție, Muzicologie și Pedagogie Muzicală, secția compoziție jazz-muzică ușoară, în cadrul căreia aprofundează discipline precum teoria muzicală, armonia, orchestrația, aranjamentul, producția muzicală și altele.

Își începe și cariera de director muzical, coordonând diferite trupe (Whats Up, Amna) și colaborând cu artiști precum Jorge, Amna, WhatsUp, F.Charm, Mike Diamonds etc., urcând pe scenele din România. Printre realizările lui în calitate de director muzical, în 2017 formează și coordonează band-ul live în turneul de emisiuni "What's Up - Doare", iar în anii 2023-2024 în doua ediții consecutive, orchestrează și coordonează band-ul în cel mai de succes proiect balcanic din cadrul festivalului Neversea din România.

Cu dragoste nemărginită pentru muzică, acesta aprofundează și ramura producției muzicale, ajungând să colaboreze cu mai multe studiouri, printre care și DeMoga Music.

George Dalban
Guitar coach

George Dalban

Chitarist cu experiență în proiecte și trupe de referință din România, activ atât pe scena muzicală live, cât și în studio.

A colaborat cu trupa Hara, El Negro, Whats Up și alte nume de succes din peisajul muzical românesc.

Cosmin-Mihail Cucoș
Sax coach

Cosmin-Mihail Cucoș

Saxofonist cu experiență în colaborări cu instituții și ansambluri muzicale importante din România.

A colaborat cu Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională Radio și alte instituții muzicale de renume.

Despre George Dalban


Chitarist cu experiență pe scenă, alături de proiecte precum Trupa Hara, El Negro, Whats Up și mai multe trupe de cover, precum Yolo Band, Triplu Sec și Anda Mares & BroBand. A activat și ca session guitarist în studiouri de înregistrări, dobândind experiență atât în muzica live, cât și în procesul de producție.

Educație și formare

  • Liceul de Muzică „Gheorghe Tattarescu”, Focșani
  • Universitatea de Muzică București – Compoziție Muzică Ușoară

Colaborări și proiecte

  • Trupa Wicked Well (Rock) – 2014–2015, Chitarist/Compozitor
  • Trupa Flashback (Cover Evenimente) – 2015–2017, Chitarist
  • Trupa Triplu Sec – 2017–2018, Chitarist
  • Trupa Party People (Cover Evenimente) – 2018–2020, Chitarist și membru fondator
  • Trupa Musical – 2022–2023, Chitarist
  • Trupa Yolo Band – 2024–prezent, Chitarist
  • Trupa Anda Mares & BroBand – 2020–prezent, Chitarist
  • Profesor Chitară – 2021–prezent, Avenor College

Competențe și abilități

  • Tehnică și interpretare la chitară
  • Experiență în muzică live și producție de studio
  • Abilități pedagogice, structurare lecții adaptate elevului
  • Comunicare deschisă și motivare a elevilor

Obiectiv profesional

„Îmi doresc să transmit experiența acumulată pe scenă și în studio și să ajut elevii să se dezvolte muzical, creativ și expresiv, într-un mod plăcut și motivant.”

Despre Cosmin-Mihail Cucoș


Educație și formare

  • Universitatea Națională de Muzică București – Saxofon (2021–2025)
  • Colegiul Național de Arte „Octav Băncilă”, Iași – Saxofon (2017–2021)

Experiență artistică și colaborări

  • Colaborări cu Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Națională Radio, Opera Comică pentru Copii
  • Participare Erasmus+ în Spania
  • Membru al Orchestrei Simfonice a Colegiului Național de Arte „Octav Băncilă”

Premii și distincții

  • Premiul I – Concursul Internațional „Ioan Goia”
  • Premiul II – Concursul Internațional „Emanuel Elenescu”

Competențe și abilități

  • Tehnică și interpretare la saxofon
  • Experiență în orchestră și muzică de cameră
  • Abilități pedagogice și comunicare deschisă cu elevii

Obiectiv profesional

„Îmi doresc să îmbin experiența artistică dobândită pe scenă cu activitatea pedagogică, pentru a sprijini și motiva elevii care aleg să descopere frumusețea saxofonului și a muzicii.”